CRONICI


I. PICTURA

Un gest de sfidare a indolentei instiutionalizate. Sala de expozitie - literalmente sub ape. O ambianta cu totul iesita din comun. Debut mai mult decat promitator. Impresionante forta de expresie cromatica, tensiunea gestului. Si totul sta aproape in apa! Vernisaj de pomina. Nu scapati ocazia sa vedeti ce n-ati mai vazut! Dar poate artistele insele au spart conducta, spre a crea ambianta catastrofica a acestui strigat disperat!!?? Carmen Cretzu - pictura cu dezlantuiri coloristice Poezia si pictura protesteaza impotriva indiferentei Doua mere, doua pere, sa te joci in Rai cu ele! O forta de expresie apropiata de razvratire Un expresionism transant, plin de seva. Neconformista, ca de obicei... Nu ne aflam in fata unei deformari a lumii reale ci in interiorul alteia - primitiva, salbatica, simbolica. Un registru al comicului pur si al grotescului benign - regeneratoare si benefice "Satyr Icon" sau pictura metafizica Intre forta dezlantuita a culorilor si linistea vitraliilor TURNEUL MOLDAV (aprilie - septembrie 2009) Verva imaginativa a unui monumentalism care se trateaza - Valentin Ciuca Rad ca sa nu plang - Petronela Haliga Frumosul in doua interpretari diferite - Carmen Mihalache


II. ARTA ICOANEI

Carmen Cretzu a fost harazita iconar


III. ILUSTRATIE DE CARTE

O carte spectacol in care distanta de la imagie la poezie creeaza tensiunea unei cantina in care se canta si se picteaza cu pistoalele pe masa Lucrarile artistei dau o dimensiune "grafica" a volumului.
O linie grafica inconfundabila. Un algoritm imagistic tragic: fragilitea dura a artistului plastic si metafora existentiala a poetului. Un cuplu ce da substanta unei aparitii editoriale de exceptie


..........................................................................................


Un gest de sfidare a indolentei instiutionalizate. Sala de expozitie - literalmente sub ape. O ambianta cu totul iesita din comun
(1994, Corneliu Antim):

"Doua absolvente, din acest an, ale Academiei de Arta din Capitala, au avut nastrusnica idee de a organiza primul lor "show" expozitional in subsolul Galeriei "Orizont"... Un loc admirabil altfel, pentru orice tip de experiment artistic si expozitional al creatorilor de pana in 35 de ani. Vicii inca nedeslusite ale cladirii in care functioneaza galeriile in cauza provoaca sistematic in subsolul cladirii inundatii spectaculoase. De la o vreme acestea s-au intetit, drept pentru care sala "Atelier 35" a fost ca si abandonata. Aceste doua tinere artiste s-au decis sa ia taurul de coarne, cu un gest ce sfideaza sordidul situatiei, in termenii cei mai concreti. Asa ca au organizat in aceasta sala, aflata literalmente "sub ape" un fel de happening artistic, cum l-au numit oarecum impropriu cativa comentatori. Peretii, pana la cota de alerta a apelor!, au fost acoperiti de panourile pictate ale lui Carmen Cretzu, artista ambientalista care si-a adaptat intregul proiect pictural conditiilor din sala. In apa se oglindesc majestuoase compozitiile ceramice ale colegei sale. In ambianta generala, cu totul iesita din comun a acestei sali in deriva in chiar inima Bucurestiului, performanta celor doua tinere artiste depaseste sfera esteticului, intrand in cea a protestului civic. Mesajul lor de astazi, disperat si patetic, e adresat indolentei institutionalizate."
(O expozitie avertisment: S.O.S. "Atelier 35", Romania libera, 16.07.94)



A promising debut, to say the least. Remarkably powerful use of colour and stroke tension. And all of it nearly submerged!
(1994, Cornel Radu Constantinescu):

At the Orizont Galleries - in the building's basement, assigned to the "Atelier 35" room, to the youth - an exhibition is being held by painter Carmen Cretzu and ceramist Catalina Dragulin. We are witnessing two more than promising debuts. Carmen Cretzu, with a penchant for and specialization in monuments, presents us with a body of large scale works, impressive through the powerful use of colour and stroke tension, as well as the ability to sustain and control obdurate surfaces… And all of it, if you can imagine, almost immersed in water - yes, w-a-t-e-r. One might only attend the exhibition equipped with rubber boots. You behold, from the "doorstep", the swashing waters that pour from the broken pipelines, enduring the stench of a foul mire. When the light too goes off, it is as if the works were "doing time" in the novel and bleak (Bacoviana) lacustrine dungeon of our indolent serenity. Carmen Cretzu mused with playful desperation (the benefits of her age), where she would be working henceforth, where she was to exhibit her work, how she was to acquire her working materials. In short, she asked herself, where was she to run away from home? Wherever her eyes and hands decided, as poetry and life had taught her. I am looking to what may be the "lifeguard" of younger generations of artists and I see a locked door. S.O.S. - the future! Only that the walkie-talkies are all out of ordee. And so are the pipelines from which the water spews on, portending the flood.
(S.O.S. - The Past, S.O.S. - The Future, Adevarul literar si artistic, July 1994)



Debut mai mult decat promitator. Impresionante forta de expresie cromatica, tensiunea gestului. Si totul sta aproape in apa!
(1994, Cornel Radu Constantinescu):

"La Galeria "Orizont" (in abatajul de la subsolul cladirii consacrat "Atelierului 35", deci tinerilor) expun doua absolvente ale Academiei de Arta, pictorita Carmen Cretzu si ceramista Catalina Dragulin. Inregistram doua debuturi mai mult decat promitatoare. Carmen Cretzu, cu vocatie si specializare de monumentalist, ne propune un ciclu de lucrari de mari dimensiuni, impresionante prin forta de expresie cromatica, tensiune a gestului, capacitate de a sustine si controla suprafete dificile... Dar totul, imaginati-va, sta aproape in apa (exact asa cum scriu, a-p-a). N-ai cum sa te plimbi prin expozitie decat daca ai avea cizme de protectie. Admiri din "prag", in clipocitul temporar al apei care deverseaza din tevile bolnave ale blocului, suportand mirolul de balta statuta. Cand se mai stinge si lumina, ai impresia ca arta sta la ocna, in originala si bacoviana carcera lacustra a seninatatii noastre indolente. Carmen Cretzu se intreba cu o jucausa disperare (avantajele varstei), unde va lucra de acum incolo, unde va expune, cum isi va procura materiale? Pe scurt, se intreba unde sa fuga de acasa? Unde apuca cu ochii si mainile, urmand exemplul poeziei si al vietii. Ma uit catre ceea ce ar putea fi "Salvamarul" generatiilor tinere de artisti si vad lacatul la usa. S.O.S - viitorul! Numai ca aparatele de emisie si receptie sunt defecte. Ca si tevile din care apa continua sa creasca, anticipand viitura."
(S.O.S - trecutul, S.O.S viitorul - Adevarul literar si artistic, iulie 1994)



Vernisaj de pomina. Nu scapati ocazia sa vedeti ce n-ati mai vazut! Dar poate artistele insele au spart conducta, spre a crea ambianta catastrofica a acestui strigat disperat!!??
(1994,Cornel Radu Constantinescu):

"De cinci zile doua tinere plasticiene, Carmen Cretzu si Catalina Dragulin, inoata voiniceste prin apa la subsolul galeriei "Orizont" din Capitala... E drept ca reflectarea operelor lor in luciul de apa are un elect barochizant, dand artei adancimea ametitoare si inselatoare a oglinzii. Iar clipocitul molcom al apei sub pasii vizitatorilor asigura si el un anume ritm straniu, in concordanta cu excelentele tablouri ale pictoritei Carmen Cretzu... Cum se vede, intrarea in viata a artistei se face pe calea apei, aceasta insolita experienta (provocata de o banala defectiune la o conducta de apa a imobilului!) pregatind-o sa vasleasca pe mult mai infuriatele valuri ale vietii ce va sa vina. De altfel, la vernisaj (onorat de un savant expozeu al Magdei Carneci), domnii - pictori, critici, oameni de cultura si arta, rude, etc. - si-au luat pantofii in mana, suflecandu-si cu grija pantalonii, iar doamnele si-au ridicat poala rochiilor pana la genunchi: a fost un vernisaj de pomina! Peste cateva zile, aceasta expozitie pe apa se inchide: nu scapati ocazia sa vedeti ce n-ati mai vazut!... Expozitia celor doua artiste se intiuleaza "SOS - Atelier 35", ceea ce ne face sa credem ca ele insele au spart conducta de apa, pentru a crea ambianta catastrofica sugerata de acest strigat disperat. Oricum, gestul lor este simbolic pentru starea artei intrata la apa in Romania anului 1994."
(ARTA LA APA! - Adevarul literar si artistic, iulie 1994)



CARMEN CRETZU - PICTURA CU DEZLANTUIRI COLORISTICE
(1997, Augustin Macarie):

"De cateva zile, galeria de arta "Simeza" din Capitala adaposteste o interesanta expozitie de pictura cu lucrari semnate de Carmen Cretzu, originara din Bacau si absolventa a binecunoscutei Academii de Arta din Bucuresti, sectia de Arta Monumentala, clasa profesorului Viorel Grimalschi. Pe langa participarile, cu regularitate, la diversele forme de manifestare artistica (expozitii de grup, tabere de creatie, concursuri, simpozioane etc), artista, buna cunoscatoare a picturii religioase, s-a indeletnicit si cu restaurarea (sau picturi noi) iconografiei unor biserici si manastiri. Este, asadar, o artista destul de cunoscuta. Cu toate acestea, expozitia personala de la "Simeza" este cea mai importanta si concludenta intalnire a pictoritei cu publicul iubitor de frumos. Prima impresie si cea mai frapanta a vizitatorilor este declansata de intalnirea cu niste compozitii de dimensiuni mari si mijlocii in care cromatica, cuprinzand culori vii si stralucitoare, domina cu autoritate in forme complexe care amintesc de marile geneze primordiale, de surprinzatoare universuri marine, de explozii si implozii cosmico-astrale, de ciocniri nemaipomenite, de vegetatii luxuriante, de rafinate forme de inflorire si deschidere, de ritmurile barbiene ale nuntilor necesare, de sublime metamorfoze, de o necunoscuta lume de moluste, insecte, pasari, etc. imposibil de identificat - creatii ale unei netarmurite fantezii. In contrast dinamic sau viguros contrapunct cu albastrul, galbenul, verdele - care domina fondul compozitiilor sale - se impun, caleidoscopic, o multime de alte culori si tonuri - tot vii si stralucitoare - de alb, brun, negru, rosu, gri, etc. Vizitatorii - care se multumesc cu ceea ce vad - dupa turul de rigoare prin incaperile galeriei, pot pleca satisfacuti. Lucrurile se complica in cazul vizitatorilor care vor sa inteleaga, pasind dincolo de pragul satisfactiilor vizuale. Chiar daca, in unele cazuri, in multitudinea de forme si contururi, inviorate cu cercuri in care, uneori, descoperim o cruce sau o pereche de ochi de papusa, ni se pare ca dam peste un spate sau un cap de om (intr-un diptic, in care sunt puse in valoare numeroase insemne folcloristice: scoarte, leagan, pat, cusaturi, etc. avem impresia ca doarme si viseaza un copil cu cap si ochi de papusa!), peste un gat si cap de broasca testoasa - care se leagana, inaintand agale prin apele marii - peste pasari - ce-si iau zborul, peste pesti cu capul ascuns sau peste iepurasi in tresarire, etc. etc., realitatea pictata continua sa-si pastreze in mare parte "anonimatul", intarindu-ne ideea de geneze, metamorfoze, convulsii etc. - roade ale unei bogate imaginatii... In fond, pictorita "se hraneste" din expresionism; culorile vii, tusele energice, petele de culoare, jocurile geometrice si dezlantuirile compozitionale, etc. - care, in pictura romaneasca, de la brasoveanul Mattis Teutch incoace isi pastreaza sirul - se dovedesc a fi in deplina consonanta cu trairile si idealuriel sale artistice. Expresionismul nu s-a nascut de la sine, nu este un fenomen ex abrupto, adica nu a rasarit din nimic, dimpotriva, el a incorporat, fierbinte si frenetic, numeroase elemente de romantim exaltat, de simbolism acut si de impresionism. Nu lipsesc - chiar daca nu le zarim! - nici unele note realiste. La urma urmelor, exploziile, metamorfozele, chiar genezele primordiale etc. reprezinta, este adevarat, rare si surprinzatoare ipostaze ale realitatii. Curente pure - vorba lui G. Calinescu - nu exista decat in eprubete! Compozitiile pictoritei Carmen Cretzu pot, categoric, innobila orice spatiu larg (saloane, foaiere, sali de concerte, etc.) sau lumina cu cromatica lor luxurianta si tonica, orice incapere din apartamentele in care ne trecem "clipa cea repede ce ni s-a dat". Chiar daca expozitia de la "Simeza" reprezinta, in sfera ei, o izbanda si incoroneaza o etapa si o experienta, sunt convins ca pictorita Carmen Cretzu ne va oferi si alte "surprize"...
(Dreptatea - 27 august 1997)



Poezia si Pictura protesteaza impotriva indiferentei
(2001, Marius Stefanescu):

"Clubul 'Hanul cu Tei'. De parca n-as sti, cineva imi sopteste ca acesta e un cadru nonconformist, undeground; L. Cohen, Sting, sansonetisti de pe malurile Senei fac atmosfera la doua boxe, ceva mai incolo, langa niste lumanari discrete... Fragmente din poemele Marianei Marin stau agatate in pioneze peste tot prin bar si, fara sa o stie prea multi, sunt la indemana celor care doar viziteaza acest local sau au venit, ca si mine, cu un scop mai bine definit in afisul evenimentului: Carmen Cretzu/ Mariana Marin - Plastica, Poezie - "Mutilarea artistului la tinerete" 21 dec. - 6 ianuarie (...) Imi place maniera de angajare a doua voci alternative - o poeta si o plasticiana, in lupta impotriva indiferentei publicului la actul de arta. Macar asa, poate, se trezeste vointa de receptare a poeziei, a picturii.




"Loc pentru scuipat" si fericire...

Inainte de a incepe vernisajul poetico-plastic, ma mai plimb prin galerie. Pe un perete, pe un panou de lemn, in centru, in cadrat de patru rame, un "tablou" pe care sta scris: "Loc pentru scuipat". Mesajul poetic vine prompt, scris nu departe, pe peretele de-alaturi: "Ce ne mai lipseste, prieteni, ca sa fim fericiti?"; un citat din volumul hiperpremiat al Marianei Marin, "Mutilarea artistului la tinerete". Al carui titlu, nu gratuit, da si denumirea expozitiei... Trec mai departe. Panze albe, peste care, pe un fundal rosu stau scrise mesaje: "Revolutia n-a inceput nici anul acesta, dar noi continuam sa o asteptam." "Si a tipat ceasul de fier, si ei si-au innoit unghiile lor istorice." Pe pereti, intr-un neo-expresionism foarte vioi, se pot vedea nuduri rosii si peisaje inundate in acelasi rosu., negru, alte nuduri - barbati, femei - de data asta intoarse cu capul in jos. De parca sunt cazute din alta lume, intr-una a concretului, a protestelor impotriva unei ordini "nelalocul ei". In fata mesei la care am stat, un grup de patru tablouri. Un fel de fereastra prin care privesti... arta. Intr-unul dintre ochiuri o odalisca lasata lenes pe spate, intr-altul un barbat pe un fotoliu. Cel de-al treile ochi imi da impresia ca este o scurgere de galben. Ultimul, distonant si, poate de aceea, cel mai interesant... este gol. Poti privi peretele, lemnaria care acopera zidul. In ultimul intrand al galeriei un tablou imens in care stau ingramadite tot felul de personaje (de)colorate puternic, expresiv (de la expresionism), in galben, verde, rosu. Cred ca este un extraterestru cu masca de gaze, cel putin asa arata, cel care are un sex care ii inconjoara trupul pornind la drum intr-o destinatie necunoscuta. Violenta rosului (de sange) din acele panze albe este in concordanta cu ruperea tabu-ului sexual. Forta de expresie din aceste tablouri imi creeaza senzatia ca acidul picurat lent (picatura chinezeasca) dar sigur, in lirica poetei, se resimte la nivel imaginativ in lucrarile plasticienei.




Razvratite:

"Tot ce se afla aici, fie aceste versuri de protest, fie tablourile mele, vor sa spuna ca ne este poluat sufletul de atata nepasare", marturiseste Carmen Cretzu. "Amandoua suntem tot timpul razvratite. Chiar si prin cadrul pe care l-am ales acestei expozitii. Nu este o sala adecvata pentru ceva clasic. Eu am avut expozitii in toate salile UAP. Dar artistii nu trebuie sa expuna doar in saloane. Si tot nu intamplator, am dorit sa fac vernisajul pe de 21 decembrie, aceasta fiind ziua care atunci, in 1989, am crezut ca ne va schimba viata."




Mutilarea continua:

""Ma regasesc foarte mult in aceste imagini din galerie", spune Mariana Marin. "Carmen Cretzu este un plastician din gama vechilor expresionisti si a noilor turbulenti. Ma simt foarte aproape de framantarile lor, ma recunosc in ele si ma reprezint, pentru ca imi dau curaj. Cat despre revolutia romana, adevarurile ei nu au iesit la iveala nici pana azi. Este o mutilare care continua. Nu se opreste. Artisti din toate domeniile continua sa fie fracturati in toate felurile. Repet, ma regasesc foarte mult in tablourile prietenei mele Carmen Cretzu... Si daca performanta din aceasta seara este un protest, ea nu inseamna ca nu ne iubim aceasta tara, uneori pana la insuportabil."
(21 decembrie - pe baricadele artelor. Poeta Mariana Marin si plasticiana Carmen Cretzu arata "petele" din societate - Cotidianul, 27.12.01)



Doua mere, doua pere, sa te joci in Rai cu ele!
! (2001, Horia Popp):

"Clubul 'Hanul cu Tei', asezamant profilat pe actiuni culturale de inalt nivel, a avut vinerea trecuta doua invitate: Carmen Cretzu a deschis o expozitie de pictura (care continua sa fie violentata) iar Mariana Marin a recitat o parte a versurilor ei. O formula de arta manifest, expresia acida si amara sub un titlu pe masura: "Mutilarea artistului la tinerete". Dar iesind de acolo, in mine-mi imi rasuna colindul: doua mere, doua pere, sa te joci in Rai cu ele. La multi ani!"
(Horia Popp va recomanda - Ziua, 28 decembrie 2001)



O forta de expresie apropiata de razvratire
(2004, Viorica Buica):

"Poeta a imaginii", astfel se auto-intitula intr-un interviu artista Carmen Cretu ale carei picturi, expuse pe parcursul lunii octombrie la galeria Orizont, dovedesc o forta de expresie apropiata de razvratire. Nimic din lirismul calm sau din estetismul gratuit ce sunt asociate, deseori pe nedrept, unei viziuni poetice a imaginii nu caracterizeaza insa pictura lui Carmen Cretu. Poezia, extravaganta si plina de vitalitate, socanta uneori, dar fascinanta in esenta se naste dintr-un imaginar tenebros ale carui concretizari plastice se afla la limita dintre suprarealism si neo-expresionism. Intr-o nota ironic-deconstructivista, artista isi numeste noua serie de lucrari "Satyr Icon", indreptand cu abilitate memoria privitorului catre universul carnavalesc al romanului lui Petronius. Cu explozii de culoare si cu un figurativ inedit, picturile reusesc sa redescopere in actualitate tocmai esenta Satyricon-ului, acel vid care ne ascunde in spatele teatralizarii, in spatele mastii dezvaluind viata ca un continuu balans intre teatrealitate si iluzie. Explorarea plastica la nivel formal a dat nastere unui repertoriu de figuri schematizate, amuzante si, in acelasi timp, infricosatoare, purtand dramatismul fecund al carnavalului. In ansamblu, gramatica interna a formelor, liniile contorsionate, tusele pastoase, dar mai ales discursul cromatic violent genereaza o atmosfera haotica. Tot acest univers caricatural, tetralizat la maximum, este insa atent construit si studiat, liniile in miscare, intrepatrunse, ascunse sau evidentiate prin culoare, producand un discurs anamorfic. Exista ceva nelinistitor in fiecare dintre lucrarile lui Carmen Cretu, zambetul de pe figurile de balci este unul incremenit, gesturile sunt disproportionate, unghiurile sunt surprinzatoare iar negrul se infiltreaza amenintator in fiecare structura, revenindu-i deseori sarcina de a contura siluetele. Dincolo de bogatia imagistica si cromatica, dezvoltand o intreaga retorica a plinului, a fecunditatii plastice - se ascunde vidul ce traduce conceptual moartea. Acesta este unul din motivele pentru care, in ciuda apropierii de un anumit tip de univers oniric, pictura lui Carmen Cretu se inscrie mai degraba in estetica expresionista, de care, de altfel o leaga si maniera de folosire a culorii sia tusei. Citat cultural si comentariu la o realitate imediata "icon"-urile lui Carmen Cretu dezvaluie o fascinanta retorica a mastii, penduland angoasant intre expresia veseliei (rasul) si cea a fricii (spasmul).
( SATYR ICON, Ziarul de duminica, 5.11.2004)



Un expresionism transant, plin de seva
(2004, Horia Popp):

Credeti, oare, ca limba acestei lumi agresive trebuie tradusa pictural in culori la fel de violente? Sub titlul "Satyr Icon", la Orizont, Carmen Cretzu ne convinge ca da. Un expresionism transant, plin de seva. Care, chiar extrem de puternic fiind, plange totusi neconsolat pentru ca si-a pierdut neprihanirea. In schimb, e adevarat, burta aceea de 17 litri este (de obicei) plina. Si rezervorul lui 4x4. Pai, si-atunci?
(Horia Popp va recomanda - Ziua, 28 octombrie 2004)



Neconformista, ca de obicei... Nu ne aflam in fata unei deformari a lumii reale ci in interiorul alteia - primitiva, salbatica, simbolica.
2004, Constantin Stan):

La Galeriile Orizont si la Muzeul National al Literaturii Romane s-au petrecut, nu demult, doua manifestari ce trebuiau abordate impreuna din mai multe motive: primul ar fi cel vizibil imediat - Carmen Cretzu si Valentin Iacob si-au gandit expozitia si cartea de poezii ca pe o corespondenta artistica; al doilea - vernisajul si lansarea au iesit din tiparele obisnuite; al treilea - demersul lor suporta o discutie nuantata privind teritoriile artelor. Amanuntul - necunoscut probabil decat doar celor din afara spatiului - are si el importanta sa: cei doi sunt sot si sotie. Neconformista, ca de obicei, Carmen Cretzu si-a gandit vernisajul ca pe o adunare de amici - specialisti sau nu -, intrand direct in atmosfera noii sale viziuni, asadar fara obisnuitele speechuri, adesea lipsite de continut, prea generale, prea formaliste, ori prea tehnice. Ele nici nu reusesc sa ghideze privitorul nespecialist sau sa valideze artistic expozitia. Sarindu-se acest moment de rigiditate, s-a intrat incetul cu incetul in spatiul unei lumi contorsionate, realizata in culori tari (in influenta fauvista), cu o fluidizare a granitei uman - animal astfel incat amestecul, convietuirea,trecerea fiintelor dintr-un regn in altul ne aseaza pe un teritoriu al terifiantului. Nu ne aflam in fata unei deformari a lumii reale ci in interiorul alteia - primitiva, salbatica, simbolica. Ea poate fi lumea cosmarelor, a spasmelor care ne populeaza interiorul, subconstientul. Poate fi doar o simpla impresie, dar cum nu-mi propun o abordare tehnica a expozitiei, imi permit aceasta supozitie: in grupuri mai mari sau mai mici, vizitatorii expozitiei nu priveau direct tablourile expuse, vrand parca intai sa se obisnuiasca cu atmosfera din ele, lasandu-se pana la urma ei insisi priviti, studiati. Carmen a folosit spatiul salii extrem de bine: un perete dominant l-a aglomerat cu tablouri de aproximativ aceeasi dimensiune, rama langa rama, astfel incat compuneau un univers compact, fluid si amenintator; lateralele beneficiau de mai mult spatiu alb, cu numai cateva tablouri de dimensiuni mari in dreapta - din care te copleseau Adam si Eva - si altele mai mici care te obligau sa le privesti mai de aproape. Senzatia era de corabie ridicata de prova, vas al fantomelor, al stranietatii. Geamurile mari ale expozitiei (al patrulea perete) lasau sa se vada lumea de-afara, intr-o miscare lenta, fara sonor, poate la fel de fantomatica precum cea in care eram noi prinsi. Acest univers poate fi mai bine inteles de vom citi cartea lui Valentin Iacob, Clownul lui Hrist, pentru ca viziunile dominatoare exprimate pe panza isi afla corespondenta in cuvant. Din acest punct de vedere ii dau dreptate lui Ioan Buduca atunci cand spunea ca la o lansare de carte discursul critic este obturat de necunoasterea cartii de catre public. Iar in cazul volumului lui Valentin, erau absolut necesare lectura acestuia si vizionarea expozitiei lui Carmen. Clownul lui Hrist este o carte stranie din toate punctele de vedere. Ea este alcatuita intr-un evident dispret pentru impartirea didactica poezie - proza din: poeme, fragmente de jurnal, notatii, proze, subliniate in ideea lor de desenele lui Carmen. Aceasta alcatuire este explicata chiar de autor: "vechea pofta ce-ai visat de a migra permanent intre poezie si proza si retur - cu o halta in matematici -, cercand interdisciplinaritati pe care daca le gasesti te ucid... ucid in sila si fara nici o mila, ucigasi seriali, robotizati - atunci, asadar aceasta carte poate isi va gasi sensul si coagularea asa: visate picaturi si palide ocheade din si spre arhetipurile acelea generate de o gramatica, ori de o clasa de gramatici unica, arhetipuri sa le zici, <>. Ele si gramaticile lor nepasatoare la regn." Tonurile sunt violente, intr-un veritabil spirit avangardist, fragmentarismul fiind si el tot de aceeasi esenta pentru ca reprezinta flansa, revelatia scanteietoare ce nu mai asteapta constructia elaborata, ci exprimarea spontana, imediata. Efuziunile nostalgice sunt sugrumate rapid, desi intregul ne ofera o proba a tristetii profunde, tristetea gandului ca nu poate cuprinde deodata totul, tristetea departarii de Dumnezeu. In ciuda numeroaselor trimiteri, a limbajului ce se intinde pe o paleta impresionanta, de la cel matematic pana la cel imnic, psalmic sau "de strada", volumul lui Valentin Iacob se citeste cu profit ca literatura, nu ca text in cheie matematica sau biblica. Desi stiu ca nu se mai practica astfel de aprecieri, nu ma jenez sa spun ca este o carte frumoasa. In spatele frondei simti mereu o tandrete nesfarsita, de puritate sfasiata in mii de bucati: "Vazand in toate renuntarea,/ jumatatea de nemurire/ decalibrata -/ pe cand tocmai iti tocmesti sufletul,/ dumicatul asta intins/ in sosul mortii...// Si-un poem vechi, vazand,/ un poem ros pe la coate/ si-alaturi dintii lor scosi cu pumnul...// Vazand in toate mai degraba sfarsitul,/ un pipait al zarurilor...// Ochii tai, tutorii Mortii,/ ai abstractiei asteia vindicative,/ cangrena a zapezii,/ parte din smen, si ea..."( Vazul orb). Satyr Icon-ul lui Carmen Cretzu si Clownul lui Hrist al lui Valentin Iacob sunt gramatica trasformationala a artei. Adica o reusita deplina a trecerii cuvantului in imagine si a imaginii in cuvant, printr-un act generativ transformational, nu ilustrativ.
(CLOWNUL LUI HRIST CA SATYR ICON,Ziarul de duminica, 17.12.2004)



"Un registru al comicului pur si al grotescului benign - regeneratoare si benefice"
(2004, Virginia Barbu):

Galeria "Orizont" a gazduit in luna octombrie expozitia de pictura "Satyr Icon" a artistei Carmen Creztu. Pictate dintr-o singura rasuflare, tablourile au o coerenta interioara din care s-a dezvoltat firesc o viziune de ansamblu concretizata in expozitie. Artista a concentrat majoritatea lucrarilor, de dimensiuni mai mici, pe un singur perete, "tapetandu-l" cu o iconografie umoristica de sigur impact vizual. Expozitia a produs un discurs de tipul "in imagine", procedeu magic primitiv pe care se bazeaza pictura murala veche, Judecatile de Apoi de pe exteriorul bisericilor din Moldova, "Guernica" lui Picasso si multe dintre ispravile simbolistilor si ale expresionistilor. Dubla experienta a artistei, in domeniul artei monumentale si in cel al graficii, a generat, la nivel tehnic si stilistic, o sinteza inedita. Sunt prezente atat siguranta lucrului pe suprafete mari si voluptatea intinderilor de culoare, cat si nervozitatea si finetea liniei. Vivacitatea cromaticii, datorata manierei proprii frescei de a aseza fugace uleiul pe panza, confera lucrarilor o dominanta vesela si reconfortanta. Animate cu multe personaje pline de verva greu de tinut in frau, compozitiile urmeaza scheme piramidale, centripete, ghidate de o tensiune baroca a formelor. "Satyr Icon"-ul lui Carmen Creztu, se inscrie intr-un registru al comicului pur si al grotescului benign, dinamizat de o retorica a "expresiei ca gest". Lumea zugravita de artista este o lume cuprinsa de agitatie pandemonica, o inflatie de omuleti certandu-se sau complotand intre ei si traind in buna intelegere cu dobitoacele. Simbolicele animale domestice, suportand hibridizari suprarealiste, cal-caine, pasare-peste, oaie-magar-melc, un animal putand fi orice, chiar si o culoare ("Roz de caine"), sunt uneori de sorginte populara, inspirate din icoanele pe sticla. Inocenta si tristetea animalelor din pictura crestina sunt, in astfel de combinatii, generatoare de comic absolut. Motivul mastii, al capetelor mari, gonflate in verde sau albastru, capata accente lirice si tragice in lucrari precum "Cavalerul de Peshte" sau "Pasariada". De cele mai multe ori insa, disproportia capetelor fata de trupurile firave, schitate in posturi dinamice, sugereaza rasturnarea, principiu umoristic in esenta. Intr-o lucrare precum "Cap de Verde" sarja expresionista e remarcabila in chipul infumurat si nepasator al "satirului", apucat de gat de masca verde a urii si a disperarii. Pictura satirica semnata Carmen Creztu, nelipsita de continuturi dramatice sau caustice, nu intentioneaza sa provoace un indigest rire vert, asa cum ne-au obisnuit contemporanii nostri, ci mai curand un ras benefic, regenerator.
(Viata Romaneasca nr. 11 - 12 2004)



"SATYR ICON" SAU PICTURA METAFIZICA
(2007, Gabriela Bidu)::

SATYR ICON se intituleaza expozitia de pictura deschisa in aceste zile la Galeria SIMEZA. Autoarea, plasticiana Carmen Cretzu Iacob, cu doar cateva zile inaintea implinirii unei jumatati de veac de viata prezinta publicului un ciclu de creatii - aproape 30, de o aparte expresivitate atat a formelor cat si a cromaticii. Absolventa a Academiei Nationale de Arta Sectia Arta Monumentala, pictorita studiaza si grafica. De asemenea, timp de cativa ani a fost si asistenta universitara. Se pare ca toate aceste activitati i-au conferit abilitati remarcabile ale vocabularului plastic si in elaborarea compozitiei plastice. Lucrari cum ar fi Adam si Eva, Rechinul, Album de familie, Roz de caine, Pasariada sau Cu ochii deschisi ca sa fac doar o sumara enumerare reprezinta tot atatea metafore plastice elaborate, fara indoiala, de un ochi format cultural dublat de o buna cunoastere a tainelor meseriei. Carmen Cretzu folosindu-se de o diversitate de tensiuni cromatice si formale confera picturilor sale un caracter emblematic. Fiecare lucrare in parte si toate impreuna realizeaza un ciclu de subiecte si profunde meditatii asupra existentei care determina privitorul sa paraseasca expozitia cu o stare de spirit degajata de balastul vulgar al cotidianului - a 15-a expozitie personala a acestei artiste ne aduce in atentie o pictura metafizica de cea mai buna calitate pe care ar fi bine sa o vizitati.
(Cronica Romana - 22.02.07)



Intre forta dezlantuita a culorilor si linistea vitraliilor
(2007, Valentin Iacob):

Hotarat lucru, in plastica, luna februarie a acestui an a stat sub zodia pictoritelor! Dupa expozitia Angelei Tomaselli, in a doua jumatate a lui faurar, inca o expozitie de marca a putut fi vizitata in Capitala, de data aceasta la galeria Simeza. Autoarea, pictorita Carmen Cretu, face parte din "noul val" al plasticii romanesti, o generatie de artisti afirmati mai ales dupa 1989. Ce e interesant dar si nedrept pentru acesti artisti, aflati acum toti in jurul varstei de 50 de ani, este ca, in afara cercurilor de arta si colectionarilor, ei sunt mai putin cunoscuti marelui public romanesc, decat generatia seniorilor - deja consolidata pana in 1990. Si asta, pentru ca tinerii extrem de valorosi ca Marcel Bunea, Laurentiu Mogosanu, Marilena Preda-Sanc sau Dup Darie - au trebuit sa se bata intai de toate cu haosul si saracia "rezervate" plasticienilor nostri dupa `90. In aceasta generatie a libertatii, exuberanta, exploziva, dar si usor tragica, Carmen Cretu face o figura aparte. Caci este o pictorita ce si-a "taiat" cu incapatanare destinul, uneori cu intorsaturi spectaculoase. In anii `80, desi plecata definitiv in Franta, artista decide sa revina, contrar curentului!, in tara - pentru ca, simtea ea, in strainatate se pierdea ca plastician. Intoarsa in Romania, a pictat cu ravna biserici, vreme de zece ani, pana in 1993, cand o artrita teribila ii inchide acest drum. In 1994, termina Arta monumentala la Academia de Belle-Arte bucuresteana, unde cativa ani este asistent universitar, dupa care decide sa se ocupe doar de pictura si icoane, ultimele facute cu nostalgia zugravului de biserici si cu o tehnica speciala, rafinata din cea a vechilor iconari din zona Bacaului, acolo unde artista s-a nascut. Si aceste cautari si stradanii s-au intrupat in numeroase si foarte bine primite expozitii in tara si strainatate - din Germania si Olanda, pana in Elvetia si Italia. Astfel incat, in aceasta expozitie de la Simeza - una aniversara, caci a fost deschisa cu putin inainte ca artista sa implineasca 50 de ani -, Carmen Cretu a aparut in plina pofta de culoare si inventie. Caci de pe peretii galeriei au parut ca explodeaza, ajungand prin geamurile mari de sticla pana in strada, forta culorilor si intensitatea aproape halucinanta a unor tablouri cu forme deviate si aparitii amalgamate si stranii. Figuri ce pareau coborate dintr-o Apocalipsa, si crunta, si hazlie, amintindu-ne si de arta pictorilor de biserici, pe care artista n-a tradat-o niciodata. Erau frize, crampeie de Judecati de Apoi, cu un bestiar de chipuri omenesti cu ochi mariti si tristi, suferinzi, niste chipuri deformate expresionist, ce invadau, nelinistitoare si nevrotice, aproape tot spatiul tablourilor, amestecate cu sugerari ori cu forme inventate de animale: pasari, caini, pesti - toate pictate intr-o maniera inselator naiva. Iar universul acesta colorat si navalnic, spatiul in avalansa al picturilor artistei, era creat de o forta a expresiei pe care nu o au multi - o energie care, chiar in clipa cand iti dadea impresia ca e necontrolata, de fapt te domina. Iar daca o intrebi pe Carmen Cretu cum de picteza astfel, ea spune simplu ca asa s-a trezit de copil, nu avea nici o regula in culoare, ba, odata, pe cand era eleva la Bacau, la Liceul de Arta, a fost scoasa in fata careului pentru ca punea rosu langa verde!! Dar cea mai sigura explicatie - crede ea - e ca are suflet de moldovean, suflet cald si colorat... De unde si aceste picturi ca niste oglinzi ale inimii, maritoare. Aratand cu tragism, dar si cu tandrete si indrazneala - chiar viata noastra, cea de toate zilele. Si care au facut din expozitia Carmen Cretu de la Simeza un deosebit succes de public si critica.
(Formula AS nr. 758, 2007)



Carmen Cretzu a fost harazita iconar
(2001, Augustin Macarie):

Carmen Cretzu a fost harazita iconar (2001, Augustin Macarie): "In piata Amzei functioneaza, intr-un ambiental modern si atragator, un 'Art-Net Cafe'. Desi computerele nu intra in sfera mea de preocupari, cum, dintr-o singura privire mi-a fost dat sa vad expuse pe pereti cateva remarcabile tablouri, am intrat. Cinci pictori sunt prezenti, cu talent si experienta, caci proprietarii 'Art-Net Cafe-ului' au tinut sa-si innobileze atmosfera cibernetica prin binefacerile artei plastice. Si dupa acesti primi aristi vor urma periodic altii, intr-o galerie permanenta si cu vanzare"...




(2001, Augustin Macarie):

"Carmen Cretzu - pictorita cu o paleta tematica bogata si variata, este de aceasta data prezenta, doar cu o singura compozitie (Maica Domnului si Pruncul), suficienta sa ne convinga ca a fost harazita "iconar". Intr-adevar, virtutile picturii de inspiratie religioasa, (intr-un stil nebizantin, mai degraba neo-renascentist, si in culori puternice dar subtil patinate) se regasesc in aceasta lucrare in care "aurul" se constiuie in fondul luminos-stralucitor al compozitiei.
(Dimineata, 31 oct. 2001)



O carte spectacol in care distanta de la imagie la poezie creeaza tensiunea unei cantina in care se canta si se picteaza cu pistoalele pe masa
(2002, Ion Stratan):

"Farmecul acestei carti de balalade vine din muzica vietii si a mortii peste care se suprapune caligrafia desenelor realizate de pictorita Carmen Cretzu. O carte spectacol in care distanta de la imagie la poezie creeaza tensiunea unei cantina in care se canta si se picteaza cu pistoalele pe masa. Carmen Cretzu a intuit nervozitatea tandra a unei lumi de demult. Viata pare privita de la inaltimea tejghelei si 'induplecata' de la soldul unde se poarta revolverul Colt 45..."
(Postfata la "De la Piedras Negras la Nuevo Leon, trecand prin El Paso - balade mexicane povestite din auzite", de Stefania Cosovei)



O linie grafica inconfundabila. Un algoritm imagistic tragic: fragilitea dura a artistului plastic si metafora existentiala a poetului. Un cuplu ce da substanta unei aparitii editoriale de exceptie
(2001, Traian T. Cosovei):

"'Clownul lui Hrist' este o carte plina de profunzime (...). Cu o linie grafica inconfundabila, pictorita Carmen Cretu da relieful unei stari de spirit. Un algoritm imagistic tragic, o ecuatie cu doua necunoscute: fragilitea dura a artistului plastic si metafora existentiala a poetului. Un cuplu ce da substanta unei aparitii editoriale de exceptie".
(Cuvinte cu pasi de mercur, de N. Radulescu-Botica - Cotidianul, 10.07.01)



TURNEUL MOLDAV (aprilie - septembrie 2009)

"Verva imaginativa a unui monumentalism care se trateaza", Valentin Ciuca - 06.05.09, discurs de prezentare la Galeria 7 Pietre, Piatra Neamt

Analiza este intotdeauna premiza unei judecati de valoare ce poate sa configureze un destin care devine o biografie sau o notorietate. Expozitia aceasta ma determina sa fac doua conexiuni obligatorii: una tine de intalnirea fasta a doamnei Carmen Cretzu cu mentorul ei Ilie Boca. Asa cum stiti, el descinde din zugravii Bucovinei si a ramas a fi spiritului acestora in masura in care seria lui de palimpseste evoca un orizont ideal pentru cultura noastra. A doua conexiune este trimite si mai aproape de duhul acestui oras, respectiv la Viorel Grimalschi (profesorul din facultate al doamnei Carmen Cretzu) pe care il cunosc foarte bine si care este originar din Piatra Neamt. Este unul dintre cei mai mari profesori de arta monumentala, cel care si conduce in cadrul Universitatii de Arta de la Bucuresti aceasta sectiune de arta monumentala. Evident ca substanta miraculoasa a frescei, a mozaicului, a icoanelor nu face altceva decat sa sublinieze inca odata un lucru de care ne-am convins fiecare: ca in acest spatiu privilegiat al Moldovei, doua sunt dominantele ce pot caracteriza o identitate integreata, evident, identitatii nationale: creativitatea si accesul la spiritualitate. Expozitia de fata este o expozitie eveniment, o expozitie moderna. Asa au fost de altfel aproape toate expozitiile, mai ales cele personale gazduite aici, la 7 Pietre. Modernitatea nu poate fi refuzata a priori cu argumentul ca opera de arta nu e suficient de transparenta ca sa creeze o bucurie imediata. Noi suntem cei care trebuie sa accedem aici la idee, intr-un spatiu al unui spectacol. Spectacolul de fata nu tine de teatralitatea montajului si a unei recuzite specifice artei expresioniste, ci este doar palpitul vital, cateodata insigurat, cateodata exultant, al unui artist care priveste lumea mai aproape de spiritul "Strigatului" lui Munch, celebra lucrare furata cu o istorie extraordinara pe care o cunoasteti foarte bine. Acela a fost "Manifestul" acelui atat de prolific curent de la inceputul secolului, al lui Munch, "Strigatul" lui Munch. Sigur ca in raport cu latinitatea noastra, cu spiritul nostru meridional, zona nordicului era predestinata acestei asumari devastatoare, a luptelor cu abisurile din afara noastra si din launtrul nostru. Trebuie retinut deasemenea, faptul ca, odata cu toata miscarea de la München si de la Dresda, Die Brücke, "Puntea", Der Blaue Reiter, "Calaretul albastru", au devenit punctele cardinale ale unei evolutii nu numai ca in mentalitate, cat in stilistica si tine de ceea ce vedeti si dumneavoastra aici. Cu atat mai mult subliniez acest lucru, cu cat in anii '20, un pietrean de-al nostru, Lascar Vorel s-a inscris perfect in acest manifest al Calaretului Albastru, in care s-au ilustrat Franz Marc si atatea alte mari nume in care el era un egal. Spun acest lucru in cunostinta de cauza, deoarece in urma cu douazeci si ceva de ani am consacrat o monografie lui Lascar Vorel, la Meridiane, la Bucuresti. Deci l-am recuperat intr-un fel si dumneavoastra il puteti vedea. Ma uit si acum la picturile lui Lascar Vorel, incluzand si albumul la care lucrez, si descopar cu aceeasi uimire modernitatea si curajul sau de viziune plastica, intrucat e o zona diferita aceea a picturii lui, care este mai calda, mai calma, cu peisaje bistritene, e drept, facute pe o geometrie mai altfel decat se practica in epoca si pana la guasele lui. Am facut aceasta paranteza, ca un elogiu pentru doamna Cretzu, pentru ca o sarbatorim din pacate in lipsa dar e atat de prezenta ca asa cum se intampla intotdeauna: absentii sunt cei mai prezenti pentru ca ii evocam si le facem un elogiu fara sa fim manipulati de o comunicare vizuala sau de tandretea ce se naste in mod firesc intre oamenii care comunica. Sigur ca sub semnul acelui "Strigat", vad si elementele din pictura dansei care tin pe de o parte de citarea ironica, vituperanta chiar, a unei lumi a asa-zisei puritati a copilului, a zonei in care se intalneste adesea, fiinta umana cu propria sa masca, cu un Eu deformat, cu un Eu care este nu atat un alter egou ci o alterare a idealitatii eului profund. Iar aceasta dezlantuire cromatica, aminteste ca doamna Cretzu este o colorista plina de vivacitate. Culorile sale, contrastante in aparenta dar complementare in esenta, devin armonice. Iar raporturile de culoare sunt atat de transante si puternice incat zonele care ar sugera nostalgii posibile sau melancolii netratate dimpotriva, au o forta de comunicare ce nu lasa pe nimeni indiferent. Evident ca lumea care tresalta din aceste tablouri nu este o lume ideala. Nu este o lume in care ne-am dori neaparat sa traim, sa devenim proprietarii cu acte in regula ai acestui univers. Dar el exista in masura in care un creator a putut sa-l imagineze. Deci nu-l putem exclude. Teritoriile cunoasterii sunt faste si greu de definit. Ele se exprima si, cu fiecare contributie a fiecaruia dintre noi, putem extrage cate ceva din acest mister, permanent ramas in zona prorpiei sale substante a misterului si incearca sa ne comunice cate ceva. Este si o dimensiune ludica, dimensiunea jocului. Ai impresia ca toate aceste personaje sunt predispuse congenital catre dimensiunea acestei eliberari. Pentru ca jocul este o forma de a comunica serios ceva ce altfel, datorita rigorilor existentei si canoanelor mai mult sau mai putin discutabile ar putea fi obturat. Aici este vorba de un firesc al imaginarului, al capacitatii de a-ti asuma o alta lume, o lume paralela cu lumea reala si in care tu insuti esti si creatorul si beneficiarul in primul rand, al acestei forme de eliberare. Este un fel de terapie prin ruperea zagazurilor si incercarea de a fi tu insuti interesat, in raport cu ceilalti care sunt oricum diferiti. In aceasta expozitie eu simt si o verva imaginativa a unui monumentalism care se trateaza. Pentru ca daca am face o relatie imediata intre marile panouri, vitraliile si toate lucrurile care le faceti, iata, pictura vine cu o forma de tandrete aproape, in raport cu rigorile, deseori canonice. Daca faci pictura murala religioasa intri in erminiile bizantine in mod obligatoriu. Ori aici cred ca este si un spatiu de joc si de defulare. Frustrarile care se aduna in timp, simt nevoia sa erupa intr-un spatiu vast si eventual, beneficiarii sa intre in acest dialog, al unor posibile intalniri viitoare. Sa vorbim si despre mastile din aceste tablouri. Personajele au o identitate dar care este o identitate de nivelul al doilea. Nu e identitatea autobiografica, de autoportret al autorului, ci este o identitate care se inventeaza pe masura ce suprafata intr-un fel, pornind de la o simpla tusa, cere alte si alte relatii. Va aduceti aminte ca unul din cei mai moderni artisti ai secolului al XX-lea, Hans Hartung spunea ca cel mai dificil lucru pentru un pictor este sa traga prima tusa. Pentru ca prima tusa, in mod natural o cere pe a doua si cele doua obligatoriu o determina pe cea de-a treia; trebuie sa ai puterea intelectuala si spirituala sa intri in acest joc al propriilor fantasme si sa obiectivezi subiectivitatea. Sigur, unele personaje stilizate imi aduc aminte si de imagini venite cumva dinspre Piliuta, "Clovnii" lui Piliuta. Dar "Carutele cu Paiate", copiii batrani si batranii tratati ca in zonele infantile, reusesc in acest fel sa mentina o anumita tensiune intelectuala si ceea ce este mai important, este capacitatea de a produce surpriza. Este aici ceva care te scoate din banalitatea formelor deja vu, deja comun, cu care ne-am obisnuit, le stim si intram in altceva, intr-o propunere care schimba cateodata comportamentul nostru, habitudinile, obisnuintele noastre culturale. Experienta noastra culturala intra intr-un alt orizont, al fictionalului. Toate mastile acestea, eu am impresia ca le-am vazut si parca le descopar acum, pentru prima oara - aceasta apropiere uneori, chiar de zona monstruosului, a caricarii, a caricaturii, a sarjei, pana la pamflet... Unele sunt aproape niste pamflete grafice, in care iti poti permite libertati pe care in alte ocazii nu le poti folosi. Aceasta lume este a unui monstruos care nu determina reactii de respingere, de crispare. Ci au dimpotriva, prin culoare (pentru ca pana la urma culoarea le aduna pe toate si modul in care pagineaza desenul, lejer si spontan) lumea aceasta reuseste sa devina nu atat suportabila, cat un soi de ipoteza. O ipoteza pentru largirea acelei sfere de care vorbeam, a unui permanent mister. Asadar intre joaca de dimensiune ludica, intre aceasta speranta ca poti largi orizontul cunoasterii prin aceasta experienta, socotesc ca, asociata cu o manualitate dezinvolta, cu spontaneitate, cu un farmec inventiv, toate imaginile au o capacitate de inventie in ele insele, incat cred ca, daca iesim din manipularile tabuurilor cunoscute, ne putem simti cu adevarat liberi si sa ne asumam, de ce nu, aceste aventuri ale imaginii. In fond, intotdeauna, arta nu si-a propus sa faca vizibil. Ci sa creeze, sa genereze vizibil. Un alt tip de vizibil care nu ne este dat de organele noastre de simt ci doar prin dimensiunea intelectiva a capacitatii noastre de a intra intr-un fel de dialog superior cu aceste imagini. Trebuie sa mai spun ca eu socotesc ca galeria 7 Pietre urmeaza un program foarte serios din punctul de vedere al exigentelor valorice si in acelasi timp mai are o calitate: aduna prietenii impreuna. Doamna Gabriela Rusu Ene este aceea care il are (impreuna cu tolerantul sau sot care, ca arhitect, gandeste in forme bine inscrise in spatiu), face ca la Piatra Neamt, pe o posibila traiectorie, a unei post-avangarde sau a unei noi avangarde, sa fie cultivata o astfel de arta. Sigur ca prejudecata noastra ne face sa credem ca omul obisnuit daca ar intra ca el ar respinge a priori, fara nici un fel de comentariu. Dar vreau sa va spun ca, atata vreme cat in activitatea noastra exista si componenta sau dimensiunea jocului, adica a fanteziei, a lucrurilor care pot fi tratate au rebours, adica un pic de-a-ndoaselea decat sunt lucrurile in ordinea lor naturala - ar avea categoric reactii dintre cele mai potrivite. Cu doamna Carmen Cretzu Iacob incerc bucuria intalnirii cu un artist care merita tot interesul. Dupa ce te-ai urcat pe schele si ai pictat bolti, ai lucrat la mozaicuri sau la orice altceva, la vitralii, imaginati-va ca acest respiro pe care si-l asuma este tot o dimensiune a nevoii de reechilibrare. Acolo esti fortat sa respecti in spirit bizantin, aici ai libertatea de a compensa prin propriile tale fictiuni si sa fii tu propriul creator al unei imagini vii, care poate sa castige in timp tot mai multi adepti. Este o forma de libertate. Aceasta expozitie este o expresie a libertatii nemijlocite si in acelasi timp a bucuriei de a impinge mai departe cunoasterea de tip intelectiv si afectiv astfel incat, am sentimentul ca vorbim de curente si le inscriem cam fixist in anumite perioade. Dar acestea sunt stari. Eu cred ca ar trebui sa scriem o carte despre starile picturii, despre modul in care simteau la un moment dat, care le erau optiunile, care erau si limitarile pentru ca vedeti, este un continuu. Maine de pilda, sunt invitat la Targul International de Carte de la Iasi. Este o carte care a aparut acum, traducere din limba spaniola: "Sa invatam pictam". Se porneste acolo de la pictura rupestra si se ajunge pana la Vasarely daca va puteti imagina, la care doar cinetismul miscarii este singurul care da sens si substanta acestui lucru si cred ca arta se poate invata. De multe ori mi-am pus problema: cum de unii se apropie de arta, altii raman distanti, unii sigur, fac afaceri cu arta, altii nu castiga mai nimic ci pierd si care este parcursul acestei formari. Singurul paradis autentic este copilaria. "Este singurul paradis din care suntem alungati vreodata", spunea Paler. Dar Rudolf Hein care a scris despre psihologia artei, ne atrage atentia asupra a ceva foarte important: ca in momnentul cand avem impresia ca cineva se joaca, el lucreaza foarte serios. Copiii cand picteaza, ei se subtituie lui Van Gogh, Caravaggio, lui Leonardo... Ei lucreaza cu credinta ca ceea ce fac ei acolo, e deja o capodopera. Iar in arta toate au un parcurs al lor, cu forme uneori discrete, alteori nu, de a urma pasii catre absolut. Asa ca in fata acestei expozitii eveniment, nu pot decat sa exclam: Garda moare dar nu se preda! Arta nu va muri niciodata! "Frumosul in doua interpretari diferite", Petronela Haliga, TIMPUL , Iasi, mai 2009 Intimplarea a facut ca aproximativ pentru o perioada de timp Iasul sa gazduiasca lucrarile a doua artiste bucurestene, in cadrul a doua expozitii organizate separat. Prima dintre ele, expozitia "Chipuri" a pictoritei Daniela Chirion, a fost organizata la o galerie particulara - Eleusis. A doua a avut loc la galeriile Cupola, cu implicarea UAP Iasi, prezentind lucrarile artistei Carmen Cretzu. Coincidentele se opresc insa la obirsia comuna a celor doua artiste si la apartenenta la acelasi sex. Chiar pentru exemplificarea unui contrast voit, cu greu se puteau organiza doua expozitii mai diferite, nu numai ca tematica dar si ca stil, tehnica si abordare a subiectului. Atmosfera care te intimpina inca de la intrarea in expozitia semnata Carmen Cretzu este una ludica, bucuria vietii se simte in fiecare tusa, peretii striga colorat, indraznet, pe tonuri crude de rosu, albastru si galben. Usa galeriei este un portal spre lumea frenetica a circului, pare ca din culise se aud soaptele grabite ale acrobatilor, care se pregatesc sa intre in ring. Odata intrat, lasi in spate gri-ul pentru culoare si, pentru o perioada indefinibila temporal, realitatea sumbra este uitata in favoarea jocului. Lucrarile, fiecare in parte, sint spontane, executate in culori pure, direct din tub, cu tuse rapide, energice si pe unele locuri voit neglijente. Spontaneitatea este si cea care cucereste si apropie, privitorul preia starea de spirit a artistei, de la suprafetele care pastreaza albul pinzei pina la petele largi de rosu impastat, si se lasa contaminat de energia exuberanta, transferata personajelor trasate in contururi brute, prezentate in ipostaze provocatoare. Prin lucrarile sale, Carmen Cretzu se inscrie in contemporaneitate, intr-o noua interpretare expresionista, nu cea a expresionismului sumbru, macinat de angoasa existentialista si impovarat de constiinta lumii lipsite de un sens general, ci una luminoasa, care refuza sa se ia pe sine prea in serios, insa capabila sa atinga adevaruri ascunse cu zimbetul pe buze, la fel cum, pe vremuri, bufonul regelui nu se sfia sa prezinte cele mai crude realitati intr-un hohot de ris. (…) Dincolo de aprecierile subiective, suprapunerea in timp a celor doua expozitii a reusit sa satisfaca gustul pentru frumos pentru doua categorii eterogene de public: atit pentru colectionarii de arta, care au gasit ocazia achizitionarii unor lucrari demne de a fi alaturate unui Tonitza sau Andreescu, precum si al publicului nelinistit, aflat in cautarea sensurilor metafizice din spatele operei de arta, ignorind rigorile impuse de un stil anume. "Rad ca sa nu plang", Carmen MIHALACHE - Ateneu, Bacau Carmen Cretzu-Iacob e bacauanca si nu uita de unde a plecat, chiar daca acum a ajuns destul de departe de locul de bastina. Departe geografic, ea stand acum in Capitala, dar si prin realizarile profesionale din mai multe domenii, pictura, grafica de carte, lucrari de arta monumentala. Fire pasionala, extrem de dinamica, ea are la activ numeroase expozitii de autor si de grup, recent intorcandu-se de la Milano, unde a avut mult succes cu o personala de exceptie, obtinand doua distinctii importante din partea municipalitatii si a Asociatiei "Arte Ba-Rocco": Marele Premiu pentru Arta si Premiul pentru cel mai original artist. Dupa un ocol mai amplu cu noua ei expozitie (care a fost deschisa la Iasi si la Piatra Neamt) intitulata "Lumea ca un circ" si "Apocalipsa sexuala 2009", artista a revenit la Bacau, Galeria "Frunzetti" gazduindu-i, in aceasta perioada, lucrarile. Si va asigur ca e o expozitie pe care trebuie sa o vedeti, un "must have". Pentru ca e foarte vie, de o actualitate atatatoare. E o satira a balciului in care vietuim, impotmolindu-ne, a spectacolului grotesc, cel mai adesea, in care ne lasam prinsi. Spirit plin de neastampar, Carmen Cretzu-Iacob, careia indiferenta ii este straina, structural, reactioneaza energic si fixeaza, cu ochi necrutator, aspecte si ipostaze caricaturale, deformand copios imaginea. Astfel ca lucrarile ei, de o acuta pregnanta expresiva te urmaresc, te pun la treaba, dandu-ti de gandit. Pentru ca sunt niste alegorii pline de miez ale conditiei umane si ale comediei ei. Artista construieste, cu verva, cu enorm apetit ludic, un amplu pamflet in imagini, "povestind" cam ce se petrece intr-o lume uratita, vulgara, meschina, abrutizata, insensibila la frumos, stapanita de senzatii periferice. Prea mult sex si prea putina dragoste, ipocrizie, duplicitate, compromis, degringolada morala, spectaculos facil, divertisment ieftin, tabloidizarea vietii, astea sunt doar cateva dintre pacatele lumii in care ne invartim. Surprinse pe panza intr-o desfasurare de forme grotesti si in culori tari, puse, uneori, direct din tub, cu forta teribila de impact. Carmen Cretzu-Iacob are ceea ce se numeste vana, si e un tip de artist care ia atitudine, denuntand prostia si lasitatea din sufletele noastre. Pentru ca suntem cu totii cuprinsi in acest circ al lumii, pe care ea il priveste cu o veselie trista. Rad ca sa nu plang, spunea un vestit comediograf. De tot frumoase, teatrale sunt apoi lucrarile din ciclul "Caruta cu paiate". Arlechini cu priviri pierdute in departare, clovni, menestreli, colombine, jongleuri, personaje si masti cunoscute ale commediei dell'arte defileaza prin fata noastra cu un aer melancolic. Cred ca lucrarile acestea dezvaluie mult din sufletul artistei, din adevarul unei fiinte care nu a renuntat, in adancul ei, la cautarea poeziei si a tandretii. E de ajuns sa-i vezi autoportretele pline de umor, in care isi autopastiseaza desenele de copil, ca sa intelegi ca refugiul ei, paradisul pierdut, a ramas taramul copilariei nevinovate.




"Neconformista, ca de obicei, Carmen Cretzu ne invita in lumea ei".
"Cu o forta de expresie apropiata de razvratire".
"Nu ne aflam in fata unei deformari a lumii reale ci in interiorul alteia - primitiva, salbatica, simbolica."
"Fiecare lucrare in parte si toate impreuna sunt un ciclu de subiecte si profunde meditatii asupra existentei care determina privitorul sa se degaje de balastul vulgar al cotidianului; o pictura metafizica de cea mai buna calitate".